Va voi citi doua serii de texte care vorbesc despre doua chipuri ale lui Ion Luca Caragiale. Mai întâi despre un Caragiale mai putin cunoscut si apoi despre un Caragiale mai putin vesel, mai grav, uitat de amatorii de zeflemea. Andrei Plesu

Audiobook-ul de fata cuprinde textele integrale, în lectura autorului, a doua conferinte sustinute de Andrei Plesu în 2003 si 2005. Despre bucurie în Est si în Vest a fost rostita de Andrei Plesu în deschiderea Festivalului international de muzica simfonica de la Salzburg, 25 iulie 2003. Ideologiile între ridicol si subversiune a fost prezentata de autor la Landeskuratorium Bazern, Stifterverband für die Deutsche Wissenschaft, la 28 noiembrie 2005.

"Mi se întâmplă rar. Din ce în ce mai rar. De regulă, ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc mă indispune până la depresie. Şi totuşi, fără motiv aparent, fără iluzii şi fără speranţe utopice, mă trezesc, uneori, cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii. S-ar spune, pe scurt, că lumea stă într-o tolerabilă cumpănă. Relele ei nu prevalează semnificativ asupra părţilor ei bune."

"Ingerii convertesc abisul dintre Dumnezeu si om intr-un spatiu al comunicarii. Ei dau consistenta si viata acestui spatiu, transmitand omului semnele lui Dumnezeu si lui Dumnezeu rugaciunile omului." Andrei Plesu

"Daca îti acorzi un cât de mic ragaz, daca arunci, de jur împrejur, o privire odihnita, curioasa si nepatimasa, vei gasi destule argumente sa te bucuri. Lucrurile (înca) functioneaza. Sarpanta lumii (înca) tine. Mai exista înca oameni întregi, traditii vii, întâlniri miraculoase. Traim într-un sos toxic, dar el contine înca mirodenii subtile, cu efect anesteziant. Marele animal cosmic nu pare înca sa ia în serios agitatia noastra propagandistica, spaimele noastre apocaliptice. Se poate trai. Se poate trai bine. Se poate (înca) trai frumos." (Andrei PLESU)

Audiobook colectiv în lectura autorilor: Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Vlad Zografi, Andrei Cornea, Andrei Pleșu "Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viaţa la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile? S-ar putea ca trecerea noastră pe pământ să capete altă forţă când, în strădania naturală spre fericire, suntem puși în situaţia de a compune un destin nu cu bunăstarea, răsfăţul și trufia marilor popoare, ci cu suferinţa celor insignifiante."

"Trebuie, mai întâi, sa va spun ca va citesc acum un capitol din cartea mea care se numeste Amintiri din pribegie. [...] Capitolul pe care vi-l citesc este ultimul din aceasta carte si, de fapt, este dincolo de pribegie, fiindca e vorba de socul întoarcerii mele în tara, dupa o absenta de patruzeci si cinci de ani. Eram în momentul acela la Paris, secretar general al unei institutii românesti benevole care se numea Casa Româneasca, si, impresionati peste masura de ce se întâmplase la Bucuresti în decembrie 1989, am hotarât sa venim la Bucuresti cu niste masini, aducând în tara lucruri care lipseau partidelor, universitatilor.

Paris, Cartierul Latin, într-una din mansardele pamântului: istoria otravita a sfîrsitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spatiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperisul de pe strada Odéon 21, s-a nascut opera care avea sa devina constiinta nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la scoala moralistilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin.

Ecolul 19 este o alta planeta. Iti trebuie un anume spirit de aventura ca sa te intorci acolo, asumandu-ti riscul de a trai, zi de zi, exact ca oamenii vremii, de a te obisnui cu felul lor energic de a fi, cu regulile lor de conversatie, cu numeroasele lor obiecte de imbracaminte obligatoriu de purtat in acelasi timp pe unul si-acelasi trup, cu caii si cu servitorii lor, cu inima lor moale si cu taria lor de caracter, cu oala lor de noapte si cu balurile lor, cu teribilele lor pistoale si cu neajutorarea ingrozitoare in fata bolii, cu miasmele, cu parfumurile si cu sarurile lor, cu puricii si plosnitele dezgustatoare din hanurile lor, cu privatele din curte, cu scrisorile lor enorme si cu felul atat de direct in care ti se adreseaza chiar tie, cititorule, in romanele lor. Dar riscul cel mare este sa te deprinzi cu increderea lor absoluta intr-un viitor care tie, celui venit de acolo, din viitorul in care credeau ei atat de frumos, iti strange inima. Daca ajungi sa crezi si tu in el, ca ei, reintoarcerea acasa ar putea fi plina de dezamagiri si regrete.

Prima poveste e despre o dragoste târzie la Paris. A doua despre îngerii de lângă noi. În cea de-a treia veți simți un puternic miros de terebentină, iar în a patra, parfum de crini regali. A cincea vă aduce în auz un nume care zgârie și unul care mângâie. Prima poveste are miză și pariază pe nenoroc. A doua cade din fantastic în lumea noastră cea de toate zilele. A treia are realism, râs, nerv. A patra inocență, umor, visare. A cincea, cu ironie, face poezie și economie (politică).

"Singura autoritate pe care constiinta individuala nu si-o pune niciodata sau aproape niciodata la îndoiala e autoritatea morala. Capacitatea de a distinge între bine si rau, între viciu si virtute, dreptate si nedreptate pare a fi la îndemâna tuturor. În materie de etica, functionam constant printr-o nedemolabila autocomplezenta."

"Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmpla destul de des, din varii motive, rasfoiesc culegerile de perle de tranzitie ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureala si impostura valaha are efectul paradoxal de a ma întrema. Avem, carevasazica, resurse de umor (fie si involuntar), avem înca resurse de vitalitate animala din care, cine stie, vor rasari, cândva, si florile gingase ale normalitatii!"

"Ne mândrim în asemenea masura cu Eminescu, încât aproape ca nu mai simtim nevoia sa-l citim. Ni se pare ca îl cunoaștem. Nu e el ilustrarea suprema a virtutilor nationale? Nu e el justificarea noastra în absolut? Numai ca, redus la efigie, la poza de manual, poetul risca sa fie uitat. Eminescu nu înseamna doar Luceafarul, Scrisoarea a III-a, Somnoroase pasarele sau Pe lînga plopii fara soș. E mult mai mult si e altfeldecât l-am fixat în memoria noastra. E grav, dar se si joaca, e trist, dar poate fi si binedispus, e solemn si profetic, dar poate sa fie si ironic sau plictisit. Asta am încercat sa arat prin versurile pe care am ales sa le citesc pentru dumneavoastra." (Andrei PLESU)

16 povestiri în lectura lui Victor Rebengiuc.

"Textul lui Mateiu Caragiale e scris pentru acele momente din viata fiecarui om, în care trecutul e mai important decât actualitatea, voluptatea mai importanta decât adevarul, miresmele închipuite sau visate - mai importante decât realul. E o apoteoza a placerii, cu extazele si abisurile ei pline de primejdii.Am citit acest text pentru a ma bucura, crepuscular, de farmecul irezistibil al lucrurilor care nu exista." Andrei Plesu