Hugo Grotius a fost un important gânditor olandez din secolul XVII, considerat unul dintre fondatorii dreptului internațional. Opera sa esențială „Despre dreptul războiului și al păcii”, lucrare ce examinează conceptul de drept natural și fundamentele legii universale, dincolo de obiceiurile locale și autoritățile naționale. Grotius a fost un pionier în conceperea unei „legislații" care să guverneze relațiile dintre state, aducând o contribuție esențială filozofiei dreptului și eticii internaționale.

În scrierile sale, Grotius explorează noțiunea de legi naturale, propunând că acestea există independent de voința umană și sunt accesibile prin rațiune. El argumentează că legile ar trebui să fie recunoscute universal, reflectând îmbinarea între egoismul și nevoia de a coexista social a indivizilor. Această bază rațională și etică devine esențială pentru validitatea și aplicarea dreptului internațional.

Biografia lui Grotius este remarcabilă, marcată de realizări juridice și politice. Născut la Delft, a fost un tânăr prodigios, implicat politic alături de figuri cheie ale timpului. A supraviețuit întemnițării și unei evadări dramatice, lucru care i-a permis să continue munca juridică în exil. Experiențele sale personale și profesionale i-au modelat filosofia, ilustrând interdependența între drept, etică și politică.

Grotius adoptă o perspectivă modernă asupra drepturilor, vedându-le ca proprietăți ale individului. Aceasta deschide drumul pentru dezvoltările ulterioare din drepturile omului și influențează gândirea despre suveranitate și relațiile internaționale. Inovațiile sale au inspirat filosofia politică modernă, deși el nu a definit clar inalienabilitatea drepturilor fundamentale, lucru abordat de gânditori ulteriori.