"Ne mândrim în asemenea masura cu Eminescu, încât aproape ca nu mai simtim nevoia sa-l citim. Ni se pare ca îl cunoaștem. Nu e el ilustrarea suprema a virtutilor nationale? Nu e el justificarea noastra în absolut? Numai ca, redus la efigie, la poza de manual, poetul risca sa fie uitat. Eminescu nu înseamna doar Luceafarul, Scrisoarea a III-a, Somnoroase pasarele sau Pe lînga plopii fara soș. E mult mai mult si e altfeldecât l-am fixat în memoria noastra. E grav, dar se si joaca, e trist, dar poate fi si binedispus, e solemn si profetic, dar poate sa fie si ironic sau plictisit. Asta am încercat sa arat prin versurile pe care am ales sa le citesc pentru dumneavoastra." (Andrei PLESU)

"Trebuie, mai întâi, sa va spun ca va citesc acum un capitol din cartea mea care se numeste Amintiri din pribegie. [...] Capitolul pe care vi-l citesc este ultimul din aceasta carte si, de fapt, este dincolo de pribegie, fiindca e vorba de socul întoarcerii mele în tara, dupa o absenta de patruzeci si cinci de ani. Eram în momentul acela la Paris, secretar general al unei institutii românesti benevole care se numea Casa Româneasca, si, impresionati peste masura de ce se întâmplase la Bucuresti în decembrie 1989, am hotarât sa venim la Bucuresti cu niste masini, aducând în tara lucruri care lipseau partidelor, universitatilor.

Ecolul 19 este o alta planeta. Iti trebuie un anume spirit de aventura ca sa te intorci acolo, asumandu-ti riscul de a trai, zi de zi, exact ca oamenii vremii, de a te obisnui cu felul lor energic de a fi, cu regulile lor de conversatie, cu numeroasele lor obiecte de imbracaminte obligatoriu de purtat in acelasi timp pe unul si-acelasi trup, cu caii si cu servitorii lor, cu inima lor moale si cu taria lor de caracter, cu oala lor de noapte si cu balurile lor, cu teribilele lor pistoale si cu neajutorarea ingrozitoare in fata bolii, cu miasmele, cu parfumurile si cu sarurile lor, cu puricii si plosnitele dezgustatoare din hanurile lor, cu privatele din curte, cu scrisorile lor enorme si cu felul atat de direct in care ti se adreseaza chiar tie, cititorule, in romanele lor. Dar riscul cel mare este sa te deprinzi cu increderea lor absoluta intr-un viitor care tie, celui venit de acolo, din viitorul in care credeau ei atat de frumos, iti strange inima. Daca ajungi sa crezi si tu in el, ca ei, reintoarcerea acasa ar putea fi plina de dezamagiri si regrete.

19 texte semnate I.L. Caragiale, 7 actori: "Amici" - lectura Razvan Vasilescu, "Atmosfera incarcata" - lectura Dan Radulescu, "O zi solemna" - lectura Irina Petrescu, "Situatiunea" - lectura Ion Caramitru, "Mici economii" - lectura Dan Radulescu, "Diplomatie" - lectura Marius Manole, "Lantul slabiciunilor" - lectura Marius Manole, "O cronica de Craciun" - lectura Mihai Constantin, "Meteahna" - lectura Victor Rebengiuc, "Repausul dominical" - lectura Dan Radulescu, "La Pasti" - lectura Irina Petrescu.

Si, fiindca tot am ajuns aici, despre ce poate vorbi cu maxime satisfactii un om cumsecade? Raspuns: despre dânsul. Ei, atunci despre mine voi vorbi si eu.

Razvan Vasilescu citind povestirile lui Cehov, sensibile si pline de umor, despre oameni simpli si intamplarile lor complicate, pare ca vine chiar din secolul XIX. Si nu vine singur, aduce cu sine un arhivar devenit celebru cu ocazia unui accident provocat de betie, o guvernanta mototoala care este supusa unui test cinic, un functionar care, impins de aburii betiei, ii cere socoteala fostului sau sef, un batran demn si important nevoit sa solicite ajutor pentru nepotul sau neispravit, un functionar sfrijit care se ploconeste in fata fostului sau coleg, ajuns om mare, o actrita ingenua care asteapta declaratia unui comic sacait insa de lipsa unui pahar de vodca, un contraamiral care este invitat la o nunta doar datorita rangului sau, un croitor care traieste din hazul amintirilor, acceptandu-si resemnat umilinta de dragul lor, un raufacator inocent care nu intelege ce fatalitate l-a adus in sala de judecata.

"Ingerii convertesc abisul dintre Dumnezeu si om intr-un spatiu al comunicarii. Ei dau consistenta si viata acestui spatiu, transmitand omului semnele lui Dumnezeu si lui Dumnezeu rugaciunile omului." Andrei Plesu

Ce inseamna, de fapt, "Comedii la portile Orientului"? Inseamna mai multe: umor tonic, haz vehement, ochi critic fixat asupra subrezeniilor indigene, verva cotropitoare, limbaj luxuriant si un farmec al rostirii care nu se obtine din dictionare si compendii. Aveti de-a face, asadar, cu un audiobook de gala. Rostul lui e sa ne binedispuna si sa ne reconecteze la literatura pura. Caci dincolo de eventuala lor miza pedagogic-moralizatoare, Comediile asta sunt: bucati sau mai degraba bucate literare, din care nu lipseste nici o mirodenie si care alcatuiesc un ospat de neuitat.

Paris, Cartierul Latin, într-una din mansardele pamântului: istoria otravita a sfîrsitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spatiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperisul de pe strada Odéon 21, s-a nascut opera care avea sa devina constiinta nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la scoala moralistilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin.

11 autori Humanitas citesc din propriile volume fragmente selectate de ei înșiși.

49 de poezii de Ion Minulescu selctate și citite de Andrei Pleșu.

Audiobook-ul de fata cuprinde textele integrale, în lectura autorului, a doua conferinte sustinute de Andrei Plesu în 2003 si 2005. Despre bucurie în Est si în Vest a fost rostita de Andrei Plesu în deschiderea Festivalului international de muzica simfonica de la Salzburg, 25 iulie 2003. Ideologiile între ridicol si subversiune a fost prezentata de autor la Landeskuratorium Bazern, Stifterverband für die Deutsche Wissenschaft, la 28 noiembrie 2005.

Va voi citi doua serii de texte care vorbesc despre doua chipuri ale lui Ion Luca Caragiale. Mai întâi despre un Caragiale mai putin cunoscut si apoi despre un Caragiale mai putin vesel, mai grav, uitat de amatorii de zeflemea. Andrei Plesu

Prima poveste e despre o dragoste târzie la Paris. A doua despre îngerii de lângă noi. În cea de-a treia veți simți un puternic miros de terebentină, iar în a patra, parfum de crini regali. A cincea vă aduce în auz un nume care zgârie și unul care mângâie. Prima poveste are miză și pariază pe nenoroc. A doua cade din fantastic în lumea noastră cea de toate zilele. A treia are realism, râs, nerv. A patra inocență, umor, visare. A cincea, cu ironie, face poezie și economie (politică).

Tarile si natiunile sunt diferite. Asemanatoare si diferite. România intra si ea, fireste, în acest joc al asemanarilor si deosebirilor. Nu cumva este totusi si mai diferita? Cu alte cuvinte, nu se situeaza oare mai "excentric", sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativa normalitate europeana? Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politica din vara anului 2012 a lasat impresia ca tara e defecta.